Hartă - Geghard (Monastery of Geghard)

Geghard (în Գեղարդ, literalmente „suliță”) este o mănăstire medievală aflată în provincia Kotayk a Armeniei, parțial săpată în muntele adiacent și înconjurată de stânci. Este listată de UNESCO ca loc al patrimoniului mondial.

Capela principală a fost construită în 1215, dar complexul mănăstirii a fost fondat în secolul al IV-lea către Grigore Luminătorul pe locul unui izvor dintr-o peșteră. Mănăstirea a fost astfel numită la început Ayrivank (Այրիվանք), ceea ce înseamnă „Mănăstirea din Peșteră”. Numele uzual al mănăstirii în ziua de azi, Geghard, sau, mai complet, Geghardavank (Գեղարդավանք), cu sensul de „Mănăstirea Suliței”, provine de la, despre care se spune că ar fi fost adusă în Armenia de către apostolul Iuda, numit aici Tadeul, și ținută printre multe alte obiecte de cult. Astăzi, este expusă la trezoreria Echmiadzin.

Spectaculoasele stânci abrupte din jurul mănăstirii fac parte din defileul, și sunt incluse, împreună cu mănăstirea, în situl din patrimoniul mondial. Unele biserici din complexul mănăstirii sunt în întregime săpate în stâncă, altele sunt doar peșteri decorate, în timp ce altele sunt structuri elaborate, cu secțiuni de zid de o arhitectură complexă și cu încăperi săpate adânc în stâncă. Împreună cu numeroasele hacikare gravate, formează un peisaj deosebit, fiind una dintre cele mai frecventate destinații turistice din Armenia.

Majoritatea vizitatorilor de la Geghard aleg și să viziteze, situat în apropiere, în aval pe râul Azat. Vizitarea ambelor locații este atât de comună încât acestea sunt adesea denumite împreună „Garni-Geghard”.

Astăzi, complexul monastic este situat la capătul unui drum asfaltat, aleea care duce din parcare fiind plină de negustori care vând cozonac, (lavaș cu fructe), rahat și suveniruri.

În apropierea intrării principale, pe partea de vest sunt mici peșteri, capele, sculpturi și construcții pe deal. Chiar înainte de intrare sunt unele rafturi superficiale în stâncă pe care oamenii încearcă să arunce pietricele, din credința că astfel li se vor împlini dorințele. Imediat înăuntrul complexului sunt meterezele din secolele al XII-lea–al XIII-lea care apărau cele trei laturi ale complexului, și stâncile din spate care o apără pe a patra. Intrarea secundară se află în est din est, și lângă ea este o masă pentru sacrificii animale rituale (matagh), și un pod peste pârâu.

Clădirile de locuit și de serviciu, cu unul sau două etaje, situate în perimetrul curții mănăstirii au fost reconstruite repetat, uneori, din temelii, cum s-a întâmplat în secolul al XVII-lea și în anii 1968–1971. Se știe că majoritatea călugărilor trăiau în chiliile săpate în stâncă de lângă incinta principală, care s-au păstrat, împreună cu unele oratorii simple. Suprafața stâncii prezintă cruci elaborate (hacikare) sculptate în relief. Peste douăzeci de spații, diferite ca formă și mărime, au fost sculptate, la diferite niveluri, în masivele de stâncă solidă din jurul principalelor structuri rupestre. Cele din partea de vest a complexului erau pentru servicii, iar restul erau mici capele dreptunghiulare absidă semicirculară și altar. Există capele duble și triple capele, cu o singură intrare, unele dintre intrări fiind ornate cu inscripții gravate. Sunt multe hacikare, adesea bogat decorate, sculptate în suprafața stâncii și pe pereții structurilor, sau ridicate în incinta Geghardului în memoria unui decedat sau pentru a comemora o donație adusă mănăstirii.